E‑mail pe domeniul companiei tale, fără să pierzi mesajele vechi.
Partener autorizat Zoho din decembrie 2024 · Partner ID PE7546355
Zoho Mail îți dă adrese de tipul nume@compania.md pentru toată echipa, cu calendar și contacte comune. Zoho Workplace adaugă chat, videoconferințe, fișiere comune și editoare compatibile cu Word și Excel. Noi configurăm domeniul și DNS-ul, apoi mutăm mesajele din Gmail, Microsoft 365 sau de pe serverul vechi.
Zoho Mail Lite: 29 MDL / utilizator / lună, 350 MDL facturat anual
la plata lunară: 33 MDL / utilizator / lună
- Primite 12
- Trimise
- Ciorne
- Facturi
- Clienți
- Contabilitate09:14Factura pentru septembrie, de semnat
- Aprovizionare09:32Счёт на картриджи, срочно
- vanzari@compania.md10:05Re: oferta pentru 12 posturi de lucru
- Calendar10:40Ședință cu echipa, joi, 10:00
- Client nou11:18Вопрос по доставке в Бельцы
- Calendar
- Contacte
- Sarcini
- Note
Pentru cine e Zoho Mail
Ți se potrivește dacă:
- Echipa scrie clienților de pe adrese personale de Gmail.
- Vrei ca adresa să rămână a companiei când pleacă un om, cu toată corespondența.
- Ai un server de poștă vechi pe care nu-l mai întreține nimeni.
- Plătești Google Workspace sau Microsoft 365 și folosești din ele doar poșta.
Nu ți se potrivește dacă:
- Echipa lucrează zilnic în Word, Excel și Teams și ține la Microsoft 365. Atunci rămâi pe el; Zoho Mail nu-ți aduce nimic în plus.
- Ai nevoie de o singură adresă de contact care să ajungă pe telefon. O redirecționare de la registratorul domeniului îți ajunge.
Ce primește echipa în Zoho Workplace
Zoho Mail Lite e doar poștă, cu calendar și contacte. Zoho Workplace adaugă restul uneltelor pentru lucrul în echipă, pe același cont.
Inbox pe domeniul companiei, cu filtre, calendar, sarcini și note alături. Adrese comune (vanzari@, contabilitate@) pe care le văd mai mulți oameni.

Calendar
Calendare comune pe echipă, săli și programări, legate de inbox.
WorkDrive
Fișierele companiei, pe echipe, cu dosare comune, drepturi de acces și istoricul versiunilor.

Writer
Documente editate împreună: oferte, contracte, regulamente interne. Deschide și salvează fișiere .docx.

Sheet
Tabele pentru bugete și rapoarte, editate de mai mulți oameni odată. Deschide și salvează fișiere .xlsx.

Show
Prezentări pentru oferte și training-uri, cu partajare prin link. Deschide fișiere .pptx.
Ofertă
Prezentare pentru client
Cliq
Chat de echipă pe canale, mesaje private și apeluri.

Meeting
Videoconferințe cu partajarea ecranului și înregistrare.
- A
- M
- V
Prețurile Zoho Mail și Workplace
| Mail Lite | Workplace Standard | Workplace Professional | |
|---|---|---|---|
| Pentru cine | Doar e-mail pe domeniu, cu calendar și contacte | E-mail plus fișiere comune, documente și chat | Companii care păstrează corespondența pe termen lung și au nevoie de mai mult spațiu |
| Preț / utilizator / lună | 29 MDL/ utilizator / lună350 MDL facturat anual | Preț la cerere | Preț la cerere |
| Spațiu pentru e-mail | 5 GB sau 10 GB / utilizator | 30 GB / utilizator | 100 GB / utilizator |
| Spațiu pentru fișiere (WorkDrive) | —— | de la 100 GB / echipă | 1 TB / echipă |
| Calendar, contacte, sarcini | |||
| Aplicații mobile și pentru calculator | |||
| Autentificare în doi pași | |||
| WorkDrive, Writer, Sheet, Show | —— | ||
| Cliq | varianta de bază | ||
| Arhivarea și căutarea juridică a e-mailurilor | —— | —— | |
| Configurează | Configurează | Configurează |
Ai nevoie de Workplace Enterprise sau de o configurație pentru multe căsuțe? Te sunăm noi.Te sunăm noi
Prețurile oficiale Zoho, convertite la cursul MICB din ziua facturării. Suma afișată include TVA 20%.
Ce facem noi până începi să scrii de pe noua adresă
- Domeniul.
Folosim domeniul pe care îl ai sau înregistrăm unul nou în zona .md.Domeniu .md
- DNS-ul.
Setăm înregistrările MX, SPF, DKIM și DMARC. Pe scurt: MX spune unde ajunge poșta, iar celelalte trei dovedesc că mesajele pleacă de la tine, așa că ajung mai rar în spam.
- Căsuțele.
Una pentru fiecare om, plus adresele comune: office@, vanzari@, contabilitate@.
- Mutarea mesajelor.
Din Gmail, Google Workspace, Microsoft 365 sau de pe orice server IMAP, cu dosarele păstrate.
- Semnătura.
Aceeași semnătură pentru toată echipa, cu datele companiei.
- Telefoanele și calculatoarele.
Aplicațiile Zoho Mail pe telefon și pe calculator, sau Outlook legat de Zoho, dacă echipa vrea să rămână pe el.
- Un training scurt.
Unde sunt dosarele, cum se partajează calendarul, cum se lucrează pe adresele comune.
Cum treci pe Zoho Mail
- 1 / 6
Alegi planul
și numărul de utilizatori, online sau cu noi la telefon.
- 2 / 6
Confirmăm domeniul
Adaugi o înregistrare DNS de verificare sau o adăugăm noi, dacă ne dai acces.
- 3 / 6
Setăm DNS-ul
pentru poștă: MX, SPF, DKIM, DMARC.
- 4 / 6
Mutăm mesajele vechi
Poșta veche funcționează până în ziua în care schimbăm MX-ul, iar mesajele de până atunci le mutăm în Zoho.
- 5 / 6
Verificăm
că mesajele ajung și pleacă corect.
- 6 / 6
Echipa începe
să lucreze pe noua adresă, pe calculator și pe telefon.
De unde mutăm poșta
| Sursa | Ce mutăm |
|---|---|
| Gmail și Google Workspace | Mesajele, cu etichetele transformate în dosare. |
| Microsoft 365 și Exchange | Mesajele și dosarele. |
| Server propriu sau alt furnizor (IMAP) | Mesajele și dosarele, de pe orice server care acceptă IMAP. |
Poți muta și doar o parte din echipă: unii trec pe Zoho, ceilalți rămân deocamdată la furnizorul vechi, pe același domeniu.
Întrebări despre Zoho Mail
Am deja domeniu. Trebuie să-l mut la voi?
Nu. Domeniul rămâne la registratorul tău. Schimbăm doar înregistrările DNS pentru poștă, cu accesul tău sau împreună cu tine.
Vreau un domeniu .md nou. Îl puteți înregistra voi?
Da. Îl înregistrăm pe numele companiei tale și îl legăm direct de Zoho Mail.
Ce se întâmplă cu mesajele vechi?
Le mutăm în Zoho, cu dosarele lor. Poșta veche funcționează până în ziua în care schimbăm MX-ul, iar mesajele de până atunci le mutăm în Zoho.
Pot lucra cu fișiere Word și Excel?
Da. Writer, Sheet și Show lucrează direct cu fișiere .docx, .xlsx și .pptx, fără conversie. Colegii care lucrează în Microsoft Office le deschid fără probleme.
Există aplicații pentru telefon și calculator?
Da. Zoho Mail are aplicații pentru Android, iOS, Windows și macOS, incluse în abonament. Dacă echipa preferă Outlook, îl legăm de Zoho.
Ce înseamnă „Lite”?
Mail Lite e doar poștă: căsuța, calendarul și contactele. Pentru fișiere comune, documente și chat de echipă ai nevoie de Workplace.
Cum se plătește?
Cu cardul, lunar sau anual, prin maib. Reînnoirea se face automat de pe cardul salvat, iar din cont vezi facturile și poți anula.
Suport după lansare
După lansare continuăm să lucrăm cu echipa ta. Forma suportului o stabilim în contract: câte ore, pe ce canal și în cât timp răspundem.
Vrei doar abonamentul?
Îl configurezi online, alegi câți utilizatori ai și plătești cu cardul.
Luni–vineri, 09:00–18:00. Răspundem în aceeași zi lucrătoare.